In loc de incheiere

Tara Atena e total diferita de tara Grecia. Pentru prima data ma intorc in Bucuresti cu un soi de satisfactie sau liniste, pe care nu le-am mai incercat pana acum. Am vizitat Grecia de cca 6 ori in ultimii ani, dar niciodata Atena. Atenienii sunt oameni agitati (ca sa nu zic nervosi), incruntati (ca sa nu zic rai) si preocupati adanc de problemele lor (ca sa nu zic egoisti si nesimtiti). Nu exista sa te lase sa treci de pe o banda pe alta (cu toata semnalizarea insistenta) - dimpotriva, te claxoneaza turbati, asa cum se intampla in Bucurestiul la inceput de secol XXI, de parca i-ai deposedat de un drept vital. Daca ii lasi sa-ti treaca in fata, facandu-le loc pe banda ta, n-ai sa vezi in vecii vecilor un clipit din semnalizatoare a multumire, sau macar un fluturat de mana. Desigur, avem si noi nesimtitii nostri, dar nu mai sunt majoritari. Hoarde intregi de motociclisti te sfideaza si te sicaneaza in apropierea semafoarelor. Trec pe rosu fara nici o retinere, iar daca esti pieton izolat iti risti viata incercad sa traversezi pe verde(-le tau). Dar, daaaar, cea mai mare problema, de departe, e aglomeratia, care nu e ca la noi - doar la orele de varf. Blocaj non stop - doar ca difera timpul de deblocare. Am parasit Atena vineri la pranz si ne-a luat peste 3 ore sa strabatem din Pireu pana in afara Atenei - si asta pe 4 benzi pe sens. Mizeria de pe strazi e cea normala dintr-o capitala balcanica, aici nimic nou.

Preturile. Aici e simplu de descris, raport 1 la 4 in favoarea noastra. Adica tot ceea ce la noi costa 1 leu, la ei costa 1 euro - si nu ! n-au salariile de 4 ori mai mari ca noi. Cel mult de 1,5 ori. Trecerea la moneda unica - euro - i-a omorat la propriu. Inca mai plang dupa buna si batrana lor lira greceasca. La ce stau ei mai bine ? In afara de turism - la rata criminalitatii. Unde stau incredibil de bine - superlativ curat !!! Am vazut zeci de masini cu cheile in contact, parcate pe marginea soselei, cu telefoane mobile si GPS-uri pe bord. Peste tot am lasat yachtul descuiat, plin de device-uri si nici macar o singura data nu m-am simtit amenintat. Asta mi s-a explicat inca de la inceput de catre compania de charter. Stiu, e greu de inteles asta...

Grecul implicat direct in business-ul lui e dragut, amabil si zambitor. Grecul angajat e sub orice critica (cu exceptia chelnerilor). Il deranjezi orice i-ai cere si pentru ca esti in concediu si n-ai timp sa te certi si sa-i dovedesti nimic, de cele mai multe ori cedezi plin de nervi. De asta mi s-au plans toate natiile alaturi de care am ancorat in diverse porturi la ceas de seara, numai ca olandezii, nemtii, englezii, etc, s-au obisnuit cu grecul si incet, incet, am invatat si eu asta. Incerc sa-mi imaginez ce-or gandi natiile sus amintite despre noi - romanii. Apropos de asta, am avut momente de mandrie de fiecare data cand eram intrebat de unde sunt. Romania ! Rili !??! Uau...
Mi-a fost ciuda ca n-am stiut ca pot arbora si steagul RO. Nu din fals nationalism, dar chiar n-am intalnit nici un roman cu yachtul pe unde am bantuit noi, in rest toate natiile, chiar si bulgari.

Revenind, viata la bordul unui velier e mai mult decat suportabila, chiar daca spatiul pare la prima vedere mai curand spartan. Apa calda/rece, aragazul, lada frigorifica, dusurile, toaletele, etc, sunt demult in dotarea minima a oricarui yacht. Ca sa va faceti o idee a interiorului gasiti aici o imagine de 360 grade a lui Oceanis 40. Instrumentele de navigatie au fost asigurate de, cine altul decat, Raymarine. Sonda de adancime, anemometru (care masoara viteza vantului aparent si adevarat, precum si unghiul cu axa longitudinala a yachtului), pilotul automat (o inventie extrem de utila la bordul unui yacht in cazul traseelor lungi) si chart plotter-ul (echivalentul unui GPS auto dar cu un ecran de 14 inch). Deosebit de utila mi-a fost aplicatia instalata pe iPhone de la Navionics, mult mai clara si bogata in detalii decat harta de pe Raymarine (C80). Am achizitionat-o de la Apple Store (pentru suma de 9 euro) ca solutie de backup, dar s-a dovedit la fel de precisa ca harta de la Imray, dar in plus avand marele avantaj al localizarii GPS. Pe laptop am avut MaxSea (conectat la un receptor gps), foarte util, dar nu l-am folosit decat in prima zi. In plin soare ecranul laptop-ului e complet ilizibil.
In zilele noastre navigatia estimata (cu sextant si ceas) a devenit utopica. Batranii lupi de mare spun: "Ce gps ? Daca-ti moare gps-ul ce faci, ai ?!" E putin probabil sa ramai fara cel putin un device gps care sa-ti dea coordonatele punctului in care te afli. Am avut la noi 2 gps-uri auto, 3 telefoane cu gps, receptorul de la laptop si gps-ul yachtului. Mai nou se gasesc si ceasuri de mana, rezistente la apa, cu gps. Evident toate depind de satelitii de comunicatii si proprietarii lor, dar asta-i alta poveste...

Incheind nenumaratele paranteze deschise pana aici, vreau sa subliniez faptul ca nu ne-am aflat in pericol nici macar o singura data si nu e necesar sa enumar mijloacele de salvare de la bordul yachtului. Astea sunt valabile in mare deschisa la zeci de mile de tarm (veste de salvare luminate, rachete - flares, un cort mare autogonflabil cu mare autonomie pe apa, precum si un dispozitiv ce transmite prin satelit SOS si pozitia exacta in care te afli) . Ma refer aici la orice tip de accident/pericol in apropierea coastelor. Desigur, puteam avaria yachtul - dar asta nu implica nici un fel de pericol asupra noastra. Yachtul cu vele, in principiu, e o nava nescufundabila. Daca in caz de furtuna se rastoarna (caz extrem de putin probabil), se poate da si peste cap, dar va reveni cu catargul in sus, precum un hopa-mitica. Evident cu conditia sa ai trapele de acces si toate geamurile inchise sa nu se umple cu apa si evident sa nu-l spargi in stanci. Exista printre navigatori o vorba veche in care yachtul iti spune:

"Tu fereste-ma de uscat ca de apa te feresc eu".
http://www.youtube.com/watch?v=ZdH14QDwH0k

Post-adventure

Am ajuns acasa deja de trei zile. Sunt putin suspendata inca in atmosfera si gandurile pe care le-am avut pe mare.
In primul rand m-am linistit, marea imi place la nebunie. Spun asta pentru ca era putin trist daca nu i-as fi impartasit pasiunea lui Radu. Probabil ca era previzibil, doar sunt fata de om de mare, tatal meu a fost ofiter de marina.

Am trait cu povestile lui despre mare, furtuni, pescarusi, delfini, despre singuratatea care te incearca acolo, despre cum il descoperi pe Dumnezeu si cum ajungi sa-ti venerezi familia.
Desi Radu nu are nici o traditie maritima…poate doar faptul ca familia tatalui lui provine de undeva de pe bratul Borcea al Dunarii, anul trecut a fost “virusat” de yachting. Eram intr-o vacanta confortabilo-plictisitoare in Corfu si ne ocupam orele de plaja prin spionarea intensa a yachturilor din zona. Priveam amandoi siluetele albe si zvelte, ca niste pasari mari ce pluteau lin pe ape….si am inceput sa-i povestesc lui Radu despre colegul meu Mihai, director de imagine in TVR, fiul unui flautist din Cluj, care in anii comunismului si-a construit singur in curtea casei un yacht cu vele. Mihai a mostenit pasiunea tatalui si yacthul Allegro. In fiecare an pleaca in aventuri fabuloase, care ajungeau la mine prin diversi intermediari. Mi se parea senzational ca omul acela timid si linistit era un lup de mare inrait, care isi investea toata energia verilor in pasiunea lui covarsitoare. Mai stiam ca aventurile yachtului Allegro se aflau undeva pe site-ul ‘dordeduca” si ne-am apucat, in Corfu, sa citim aventurile lui MIhai si ale yactului Allegro. In numai doua luni de la acel moment Radu avea deja brevetul de navigator.
A inchiriat yachtul Sifnos, gazda aventurilor noastre din aceasta vara inca din decembrie 2008 si s-a pregatit permanent. Curand casa noastra s-a umplut de carti ne navigatie, harti maritime, cursuri, etc.
Ok, deci chestiunea era serioasa…dar daca mie nu o sa-mi placa??? Mai avem in relatia noastra un astfel de cui al lui Pepelea: SCHIUL. Radu este un impatimit al schiului, eu sunt cea mai proasta schioare care a alunecat vreodata pe zapezile pamantului. Si totusi, din tenacitatea taurului din mine, incerc in continuare sa invat acest sport, spre disperarea monitorilor de pretutindeni si spre incantarea lui Radu, care inca mai crede ca voi reusi.
Asadar, cu navigatul suntem pe aceeasi lungime de unda.
Ok, dar ce este atat de special in a calatori cu o barca cu vele, adica nu poti sa ajungi la plajele alea frumoase si cu masina? Si odata ajunsi, de ce sa vrei sa te muti a doua zi in alt loc?
Acestea au fost doua dintre intrebarile cu care am fost intampinati de prieteni.
Pai sa le luam pe rand. Special la navigat este ca te afli intr-o experienta colectiva si individuala in acelasi timp, ai prieteni sau rude alaturi si cu toate astea esti mai conectat la gandurile si la sufletul tau ca niciodata. Apoi, un vas cu vele nu este un simplu mijloc de transport, el este un mijloc de transport aflat in simbioza cu natura. O masina merge la fel pe toate durmurile, un vas cu vele traieste si se hraneste din miscarea marii si a vantului, te face pe tine sa devi o parte din mare, soare si vant si te face sa participi la experienta asta, indiferent daca vrei sau nu. .
Apoi mai este si intensitatea trairilor, acolo nu prea sunt jumatati de masura. Nu ai unde sa te ascunzi, nu numai pentru ca vasul are doar 12 metri lungime si ca de cele mai multe ori nu poti sa cobori de pe el cand vrei, dar mai ales pentru ca te obliga sa iei hotarari, sa te supui majoritatii, sa fi ordonat, sa asculti ordinele skiperului, sa te gandesti la binele tuturor inainte de al tau.
Asa, acum de ce sa vrei sa pleci in fiecare zi spre alt loc? Pentru ca poti si pentru ca te face sa te simti liber.
De ce sa vrei sa mergi intr-o vacanta in care permanent faci ceva: ridici randa, cobori focul, arunci ancora, speli puntea, pregatesti mancarea (atunci cand nu te afli in marina, ci intr-un golf uitat de lume)? Pentru ca toate lucrurile astea te ajuta sa-ti golesti mintea total, sa-ti stergi toate locatiile de memorie legate de servici, bani, sefi, facturi, barfe, rautati si meschinarii. Pentru ca te face sa traiesti intens fiecare clipa si timpul parca se opreste in loc.
Vreau sa le multumesc tuturor celor care au citit gandurile noastre si ne-au trimis inapoi gandurile lor. Este prima oara cand imi impartasesc gadurile asa, public, pe un blog…este un sentiment interesant. Cu ocazia asta vreau sa-mi cer scuze fata de prietena mea, care are un blog genial, pe care il citesc de mult timp fara sa ma implic sau sa comentez ceva. Nu stiam ce bucurie iti face sa vezi acolo un comentariu.

Spre Corinth

Am ridicat ancora la ora 6. Vremea s-a inrautatit, vantul s-a
schimbat, sufland cu 18 noduri fix din prova. Dupa cateva volte a
trebuit sa strangem velele, deoarece cu echipajul redus si pe valuri
de 2 m devenise obositor. Si navigam asa frumos cu 7,5 noduri...
Cerul e acoperit de nori iar apa marii are doar 21 grade. Exclus
balaceala in golfuri pitoresti astfel incat vom respecta programul de vizitat Isthmia (Corinth).

Sent from my iPhone

Later edit: Taxa de traversare a canalului Corinth mi s-a parut prohibitiva (2x 157 euro) pentru o simpla vizita de jumatate de zi, astfel incat dupa ce am acostat de-a lungul cheului pret de 15 minute, am virat la tribord cu directia I-la. Salamina. Vantul a ramas constant, numai ca de asta data sufla fix din pupa... Pentru cine nu stie, vreau sa precizez ca e cel mai nenorocit vant cu putinta. Daca mai aud vreodata urarea "Vant din pupa", fac alergie ! Ca o scurta explicatie, la vant din pupa, se merge "ampanat" sau "in fluture". Asta inseamna ca la tribord ai o vela deschisa larg, iar la babord ai cealalta vela. Orice greseala sau neatentie, care te abate din curs, face ca vantul sa se schimbe in raport cu velele, iar acestea sa baleieze spre bordul opus. Daca vantul e puternic iar velele nu sunt tertarolate (reduse) ti le poate sfasia, ca sa nu mai zic de accidentele care se pot produce asupra echipajului din schimbarea brusca si cu o forta de neimaginat a velelor dintr-un bord in celalalt. Sigur, pe distante scurte sau pe un vant slab spre moderat, nu prezinta pericol - dar cand ai de navigat 6 ore pe un vant ce nu coboara sub 18-20 de noduri, devine obositor. N-am precizat nicaieri o problema pe care am depistat-o inca din a doua zi, si anume ca vela principala (randa) nu putea fi tertarolata (redusa) deoarece lipseau ochetii de tertarola. Fusesera smulsi, taiati, habar n-am, de altii inaintea noastra, iar eu n-am inaltat velele cand am verificat vasul in marina. In conditiile astea, la un moment dat a trebuit sa fac o intoarcere de 360 de grade, ca sa fiu cu prova in vant si sa strang randa care ameninta sa se rupa, astfel incat am ramas doar cu focul. Suficient pentru o viteza de 6 noduri (fara motor). Curand insa a trebuit sa reduc si focul la tertarola 2, pentru a nu-l rupe. Valurile incepusera sa ne izbeasca puternic in pupa incat mi-am pus problema daca va rezista carma sau nu. Curand a trebuit sa strang focul de tot, vantul depasind 25 de noduri si sa pornesc motorul. Marea atinsese gradul 6, valurile depasind pe alocuri 2m. Miscarile yachtului nu parea amenintatoare, valurile ridicandu-ne si coborandu-ne pe directia de mers, astfel incat moralul echipajului era ridicat, mai ales cand m-au auzit dand comanda de strangere a focului. Am decuplat pilotul automat, care producea miscari bruste supra timonei, incercand sa tina vasul pe cursul dat de mine si mai departe am navigat manual, simtindu-ma mai in siguranta cu mana pe timona.
Am dublat prin sud capul vestic al insulei Salamina. Prin nord era trecut "forbidden area" in cartea pilot a Marii Egee. Imediat ce am ajuns in extremitatea vestica a insulei, valurile s-au domolit, iar vantul a scazut in intensitate. M-am apropiat de tarm cautand un golf pitoresc, asa cum fusesem rasfatat in zilele trecute, in care urma sa ne petrecem ultima noapte pe mare.

Fair wind

Timpul se scurge implacabil si oricat mi-as dori sa prelungesc vacanta va trebui sa revenim la "oile noastre". Dupa cate am vazut in ultimile zile, am realizat ca sunt departe de a fi un adevarat lup de mare, insa multi prosti naviga si au pretentii de skipperi, cu tot parul lor alb in cap cu tot...Astazi insa ce-am vazut le intrece pe toate. Am acostat in I-la. Aigina (pe drumul de intoarcere) pe un vant puternic din travers. Ancorare reusita din plin (nu ma laud, dar am exersat mult, iar Cristi si Raluca isi aduc cu siguranta aminte de primele incercari). Dupa ce am asigurat yachtul m-am asezat la prova sa asist linistit la ancorarea celor cca 10 yachturi care sosisera in urma mea. N-am sa va plictisesc cu detalii, insa primul venit, dupa 2-3 incercari nereusite de a ajunge la cheu dupa aruncarea ancorei s-a razgandit brusc si a inceput sa-si recupereze ancora. Problema a fost ca aruncase ancora in diagonala, peste alte cateva ancore aruncate pe care evident le-a strans ghem si le-a ridicat. A inceput un intreg circ. Yachturile incepusera sa se miste care incotro, oamenii misunau in toate directiile inebuniti, iar vantul se distra pe seama lor. Din fericire ancora mea n-a fost agatata, asa ca am purces la o mana de ajutor. O ora mai tarziu palmele mele erau de nerecunoscut. Am tras de parame in toate directiile, iar genunchii incepusera sa mi se inmoaie. Ajunsesem sa strig la ei (si eu si Ioana) comenzi de manevrare a motorului si a carmei. Eu ! Eu incepatorul, incepatorilor, care acum 2 saptamani habar nu avea cum se arunca ancora, cand si cum se recupereaza. In realitate e la fel de simplu ca si condusul unui autoturism. Trebuie doar sa-ti dezvolti instinctele necesare.
Maine dimineata ridicam ancora la ora 5 cu directia Corinth. Istmul. Nu vreau sa inchei periplul fara sa vedem poate cea mai incarcata de istorie zona a Greciei.

Spetses & Hidra

20 iunie

Am pornit spre Spetses, un oras despre care ni se tot spune inca de la inceput ca trebuie sa ajungem si ca este tare frumos. Prima impresie este insa covarsitoare. Am ajuns acolo, am gasit o marina haotica, inca in constructie, eu am reusit, tragand parama pentru amarare sa-mi prind glezna intr-o crapatura mare din cimentul docului si iata, ca dupa toate degetele sucite, gleznele intoarse si multiplele vanatai ale tuturor de pe vas, am reusit si eu sa-mi creez propriul meu semn “de buna purtare”, o rana de toata frumusetea. Nu-i grav, am farmacia la mine: dezinfectat, tratat, rezolvat. Apoi, odata terminata operatiunea de ancorare si rana mea ingrijita, am realizat ca la valuri se aude un sunet in chila vasului, semn ca probabil exista o piatra sub noi care poate lovi chila la un vant mai puternic. Ok, strange paramele, scoate ancora….gasim un loc in alta parte. Cand ajungem la mal si paramele sunt aruncate, apare o grecoaica si tipa la noi ca acolo nu se poate, ca este loc doar pentru alimentarea cu apa si motorina. OK, am considerat ca e un semn, brusc orasul ni s-a parut nesuferit si neprimitor, asa ca, dupa o scurta sedinta cu echipajul, am luat hotararea de a ne intoarce in Hidra, unde ne-a placut cel mai mult. Oricum, este clar ca omul sfinteste locul. Facand acum o mica analiza obeserv ca in mod deloc intamplator noua ne-au placut cel mai mult in locurile in care o figura zambitoare de pescar batran sau diversi alti calatori pe mari ne-au intampinat la mal, ajutandu-ne generosi sa ancoram. De cele mai multe ori acestia pleaca inainte de a apuca sa le multumesti. Oricum, niciodata acesti oameni nu sunt greci. Grecii sunt cei care tipa la tine, te jignesc, iti spun ca tocmai i-ai deranjat de la masa cand ai aparut tu la mal….si alte “dragalasenii” de tipul asta.
Lasand la o parte aceste consideratii generale, mi-am propus si sa va povestesc despre ceea ce credeam eu ca a fost momentul cel mai tensionat al excursiei noastre, cel in care am prins parama unei alte ancore in elicea de la motor, ramanand fara nici o posibilitate de a mai redresa vasul. Cum insa pe mare exista atat spirite rele cat si bune, a aparut din neant un om care a reusit sa tina cu forta motorului de pe dinghy, micuta barca gonflabila, yachtul nostru departe de ape putin adanci si cu pericol de esuare. La inceput nici nu intelegeam ce face, eram mai preocupata sa ma uit la Radu, care se scufunda sub burta vasului, incercand sa dezlege parama buclucasa.
Of, dar intre timp nu mai vreau sa va povestesc asta, pentru ca va spuneam in alta postare ca pe mare uiti foarte repede. Orice eveniment aparent esential este inlocuit imediat de unul de intensitate si mai mare….bune sau rele.
Deci, dragii nostrii C si R, dupa ce v-am condus astazi la feribot….pentru ca tocmai am ramas in patru, prietenii nostri plecand azi, cand ne-am intors la barca am gasit dezastrul. Nu exagerez. Cineva s-a incurcat in ancora noastra, a smuls-o si a plecat. Nava a esuat, nu in stanci, ci s-a afundat in nisip. Pentru prima oara nu fusese nimeni pe vas, ancorasem de peste 24 de ore, ancorarea rezistase excelent pe timp de noapte, cand marea a fost destul de agitata. Ne-am gandit ca fixarea navei era testata, mai ales ca marea era ca o balta, nici un val si fara pic de vant.
O alta lectie am primit insa de la mare. Nu poti fi niciodata suficient de precaut.
Am sarit cu totii in apa si am inceput sa impingem. Am chemat apoi un Sea Taxi, o mica barcuta cu motor care face transport de persoane la cerere. Noi ne-am suit pe prova vasului si am inclinat-o in fata, iar el ne-a tras din nisip.
Ma credeti ca nu m-am speriat? Asa ceva in prima zi m-ar fi ingrozit.
NU incerc sa va spun cat de curajoasa sunt eu, ci doar ca marea este un profesor foarte bun. Te invata pas cu pas ce sa faci, te cearta cand esti neascultator, te pedepseste cand gresesti, apoi te reasplateste imediat cu un apus superb de soare, sau cu alta minune de-a sa. Iesirile pe mare sunt ca si armata, lucrurile frumoase sunt mai frumoase decat oriunde, lucrurile rele sunt mai rele ca orice, prieteniile sunt mai durabile decat in oricare alt loc. Pe mare nu poti sa-l ignori pe cel de langa tine, nu ai nici suficient spatiu, nici timpul necesar.
Vreau sa le multumesc celor doi temerari care ne-au fost colegi de echipaj pana astazi. Pe ei ii declar parteneri de incredere pentru orice alta intreprindere. Cand omul de langa tine sare in apa cu piciorul proaspat scrantit pentru binele tuturor, cand tii de parama strans, chiar daca miscarea vasului sapa urma adanci in palmele tale…atunci inseamna ca pe oamenii aceia te poti baza oricand. Prieteniile la bere se fac si se defac usor…cu prieteniile de pe mare este altceva.

21 iunie
One fine day

Astazi marea a fost ingaduitoare cu noi. Vant linistit fara valuri. Am petrecut noaptea la “Mandraki, un golf superb pentru snorkeling, aflat langa portul Hidra. Dupa experienta putin traumatizanta din ziua anterioara s-au facut carturi, R si G au pazit barca pe timp de noapte, cu randul. Ne-a speriat atat de tare esuarea din senin a vasului nostru, incat nu mai vrem sa riscam. Am ridicat ancora si am navigat fara evenimente majore spre Porto Kheli, un golf superb cu marina, unde am si gasit loc. Pe drum am dat de niste diguri antice subacvatice, prost semnalizate, dar din fericire le-am obeservat la timp. Am facut o ancorare perfecta intr-un loc foarte stramt. Sunt foarte mandra de Radu, care a facut niste progrese senzationale…. si de noi toti. Am mancat pe vas si asteptam ora 18 pentru a iesi la plimbare, e ora la care caldura mai scade din intensitate si magazinele grecesti se deschid.
Hm, vedeti? Cand totul e perfect nu prea am ce sa va povestesc. Mi-e dor de voi de toti, mai ales de Podo….pe care Oao si Iaiu il pupa mult si lung si lipicios. NA!

Porto Kheli

Am ajuns la jumatatea periplului nostru: Porto Kheli, poate cel mai
pitoresc port din punct de vedere al ambarcatiunilor. De la yachturi
vechi, lustruite de vreme, pana la galioane mari, copii fidele ale
stramosilor lor de acum sute de ani. Porto Kheli a fost construit in
anii 60 cu scop de baza NATO, dar n-a fost terminat niciodata. De-a
lundul anilor au fost plantati sute de arbori, astfel incat astazi,
golful arata nefiresc de inverzit fata de relieful cu care ne-a
obisnuit Grecia. O serie intreaga de hoteluri strajuieste golful, plin
pe durata verii de ambarcatiuni de agrement.
Am reusit sa ne facem loc aproape "cu lingura de pantofi" intre doua
yachturi impozante. In cateva minute un grec zambaret s-a infiintat la
mine intrebandu-ma daca vreau apa. Mi-a venit sa-l strang in brate.
Asa da atitudine ! Am umplut tancurile de apa (300 l), contra a 10
euro si am atacat un bax de bere Mithos.
So far, traseul nostru a fost urmatorul: Atena, Lavrion, i-la Hidra, i-
la Poros, i-la Dhokos, Ermioni, i-la Spetsai, i-la Hidra (again),
Dhokos si Golful Kheli. Urmeaza portul Navplion, de unde vom continua
periplul spre Atena, urmand calea intoarsa. Pentru prima data am
filmat si am fotografiat extrem de putin. Totul a fost trait la cote
atat de inalte, incat ultimul lucru pe care ni l-am fi dorit ar fi
fost sa le filtram printr-un obiectiv de camera video.

Sent from my iPhone

Ape turcoaz

18 iunie

Noi va tot povestim aici peripetiile noastre, dar ceea ce nu am apucat sa va spun este ca marea este ca o pilula cu efect amnezic, indiferent prin ce situatii dificile treci acum, indiferent cat de speriat esti ca lucrurile pot scapa de sub control, in urmatorul minut, la adapostul unui mic golfulet si hipnotizat de frumusetea pe care o vezi in fata ta…uiti tot.
Pentru noi fiecare zi e plina de peripetii, uneori se intampla atat de multe, incat pana la apusul soarelui, cand ma asez la laptop, uit prin cate am trecut. Ba se incurca ancora, ba ancora de rezerva era sa ne traga pe toti in apa, ba ne-a prins o pala de vant in timp ce ancoram si era sa ne izbim de stanci, eu m-am aruncat in apa sa duc parama la mal si sa o leg de o stanca si cei de pe yacht au intrat in deriva….nu va pot spune, zeci de momente care-ti pompeaza adrenalina la maxim se intampla in fiecare moment si apoi…marea se linisteste brusc, vantul ne imbratiseaza in cea mai placuta adiere si ai senzatia ca esti acolo de 2000 de ani, ca o stanca si nici nu te gandesti ca viata ta se poate desfasura in alta parte.
Ieri, dupa toate capitolele de film de actiune pe care le-am avut, am ajuns intr-un mic golf. Este ca un caus de palma deschis in mare, nimic din stihiile de afara nu patrunde aici. Vegetatia este din abundenta, stanci cu sectiuni perfect rotunde sapate in ele, ca un labirint launtric al insulei, din care te intrebi ce poate sa iasa, iar sub noi….toata lumea minunata subacvatica: pesti multicolori, arici de mare, o intreaga lume care ne priveste, la randul ei, mirata. Apoi a urmat apusul, cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata. Soarele a coborat in mare si a aprins toata intinderea de apa. Eram convinsa ca visez…..visul s-a transformat in cosmar la ora 4am, cand niste valuri…nu stiu de unde, au inceput sa zgaltaie barca din toate incheieturile. Eram cu totii buimaci pe punte in pijamale, cu lanterne in maini, incercand sa vedem daca nu cumva s-au rupt paramele de ancorare.
Ce va spuneam, pe mare nu exista doua momente la fel. Oricum, nimic nu te lasa indiferent.
A… si ne este dor de voi toti, cei care stiu ca cititi si traiti odata cu noi toate astea. Va pup cu drag.

Submarinul

Vantul foarte puternic ma determina sa cobor velele si sa tin "la
capa" cu motorul. Cu greu reusim sa le coboram, fara sa intorc yachtul
in vant. Cel mai afurisit vant, e vantul din pupa. Sa nu mai aud
urarea asta niciodata !
Am plecat, deci, din portul Lavrion cu destinatia I-la Hidra, cale de
40 mile. Pe la jumatatea distantei, cam in dreptul insulei Gheorghios,
toata aparatura mea de la bord o i-a razna si kncepe o alarma
generala. Sonarul tiuia intr-un fel, chart plotter-ul in alt fel, iar
pilotul automat bipaia si el de mama focului! Pe toate ecranele era
afisat acelasi lucru: "warning! Shallow deep", iar sonarul imi arata
o adancime a apei de 2,5m si scadea, 2,4 si apoi 2,2...
Am inghetat ! Cartea pilot nu spunea nimic de vreun banc de nisip sau
vreo formatiune stancoasa in largul marii. Consult si Navilock-ul pe
care il aveam atarnat de gat si-mi indica 150m adancime. Ma panichez
si virez la tribord iar vasul se bandeaza periculos de mult. De ce la
tribord, habar n-am, asa mi-trecut mie prin cap. Aparatele tac brusc
iar noi incepem sa ne dam cu parerea. O balena!? Nu mah, nu's balene
aici! Un banc de pesti ?! Noah, nu puteau sta asa grupati. Ce sa fie,
ce sa fie ? Si cum ne tot dadeam noi cu parerea, alarmele se
dezlantuie din nou, numai ca sonarul imi arata 0 (zero)!!! Yachul asta
nu poate naviga intr-o apa mai purin adanca de 2m din cauza chilei
profilate si a derivorului lestat. Am crezut ca inebunesc, era o
situatie la care nu aveam raspuns sau solutie. Defectiune ? In cazul
asta ar fi trebuit sa ma indrept spre Atena.
Brusc alarmele tac, iar sonarul imi indica 130m. Ii pusesem pe toti sa
se uite atenti in apa si sa-mi spuna daca vad ceva. Apa era de un
albastru inchis, plina de spuma. Ontre timp o saula de la "lasy
jack" (care tine si asigura randa) se rupe iar randa ameninta sa se
ridice singura din cauza vantului puternic. Sarim repede s-o asiguram
(deja incepuse sa se ridice si sa fluture amenintator, izbindu-se de
sarturi). Cristi era descult si reuseste sa-si dea peste cap degetul
mic de la picior. Il inlocuiesc repede si cu chiu cu vai reusim s-o
legam. Valurile erau din ce in ce mai mari si izbeau cu putere la
pupa. Incepuse sa-mi fie teama sa nu ne rupa carma. Incet incet, raul
de mare incepea sa muste din fiecare. Taica-meu casca de-i trosneau
falcile si a coborat in cabina si s-a culcat, pe restul i-am trimis la
prova sa stea pe botul navei. Din fericire n-au fost decat stari de
voma. Pe masura ce ne apropiam de insula Hidra, valurile se potoleau
in amplitudine si in frecventa. Greementul nostru arata ca dupa
furtuna si in plus murise si hidroforul de apa dulce, adica nu mai
aveam apa la dusurile din toalete.
Ajungem in Hidra si constatam ca marina era full. Erau ancorati pe
doua randuri, deci nici o sansa. Se adapostisera de furtuna cu mult
inaintea noastra. La circa 0,5 mile era golful Mandraki unde am si
ancorat, departe de harmalaia din port. Apa era turcoaz si ireal de
limpede. O multime de pesti multicolori isi faceau de cap printre
pietrele si flira din apa. Am uitat de tot si de toate, ne-am pus
echipamentele de snorkell si ne-am aruncat in apa. Moralul ne-a
revenit rapid si ne-am amintit de ce venisem si ce cautam. Eram alive!
Vasul se comportase admirabil pentru furtuna prin care trecusem, iar
experienta mea se imbogatise. Dupa baia asta, toti s-au urcat in
dinghy si au plecat sa exploreze golful. La mal se vedea o taverna si
niste umbrelute din stuf. Eu am ramas sa repar stricaciunile. Cand s-
au intors mi-au dat o informatie cel putin bizara. Aparatura de bord
inebunise din pricina unui submarin militar. In largul insulei
Gheorghios se fac manevre militare, iar ancorajul in insula e trecut
interzis in toata documentatia pe care o aveam. Noi insa trecusem cam
la 10 mile de insula. Informatia asta ne-a dat-o proprietarul
tavernei, care ne-a spus ca se mai plansese si un vas francez de
acelasi lucru, in urma cu cateva zile. Aha, bon, noi ne luptam cu
stihiile iar ei se jucau de-a baubau-ul.

Sent from my iPhone

Tempesta

Dimineata frumoasa cu vant cam nazdravan. Consult prognoza si aflu ca
in zona in care suntem Meltemi pregateste bairam. E ora 7 si zoresc pe
toata lumea sa grabeasca dusurile si zânitul. Dau comanda de ridicare
a ancorei si in scurt timp aud zornaitul vesel al lantului
rostogolindu-se in compartimentul ancorei. Lantul are 100m si fusese
desfasurat tot. Yachtul se misca usor la chemarea ancorei, cand ma aud
strigat de la prova. Ancora se blocase. Plec de la timona sa inspectez
situatia, timp in car, din cauza vantului, yachtul gireaza in vant si
reusim, cu gratie, sa infasuram lantul ancorei pe derivor. Stupoare.
Un englez de la tarm striga sa chemam un scafandru. Ce scafandru, zic,
imi pun ochelarii si tubul si sar in apa. Chila profilata a yachtului
sub apa imi da fiori. Apa avea peste 20m adancime iar fundul apei era
pierdut in intuneric. Incerc sa trag de lant si degeaba, era cumplit
de tensionat. Curand rezervele mele de oxigen se sfarsesc, la fel si
energia. In scurt timp vantul se intensifica si ne impinge spre larg
fortand si mai mult lantul ancorei. Da la bord auzeam sfaturi, pareri
si incurajari care ma enervau si-mi sporeau angoasa. In final,
extenuat, ma prind de scara yachtului si cu vizorul in apa le dau
comenzi celor de la bord de manevrare a yachtului. Reusim sa giram si
strig "mai multa putere" moment in care Cristi impinge mansa la maxim
iar suvoiul de apa eliberat de elice ma lasa fara slip! Reusesc sa
recuperez slipul buclucas, iar cand privesc sub apa vad derivorul
eliberat. Urc la bord si incepem din nou operatiunea de recuperare a
ancorei. Norocul nostru a fost ca vinciul e actionat electric. La un
moment dat, prova se lasa in jos, trasa de lantul ancorei si zarim
ancora urcand cu greu din bezna. Iese la suprafata si observam ca era
incurcata bine de tot intr-o șufa groasa si doua parame vechi. Sar din
nou in apa diminetii. In fine reusesc s-o eliberez, cu ajutorul lui
Cristi, si parasim marina buclucasa. Full speed spre insula Hidra la
40 mile distanta. Tarziu insa, furtuna incepuse, iar valurile mari de
3m se rostogoleau inspumate spre noi si se izbeau zgomotos de yacht.
Vantul atingea 25 noduri cu rafale de 30...to be continued...

Sent from my iPhone

Logbook

Prima zi pe mare.
Am plecat cu o emotie greu de descris in cuvinte. Am pornit motorul si cand am inceput sa parasim usor, usor liniile docurilor, am simtit ca toata lumea e a noastra. Batea un vant placut si linisitit. Am deschis velele (desigur, cu peripetii, erau foldate gresit si se tot prindeau in parame). Am facut prima volta. Oauuuuuu! Este genial. Deja imi imaginam ca pot petrece o viata intreaga pe barca…..asta pana cand vantul s-a intetit brusc intre doua insule, a inceput sa-si schimbe haotic viteza si biata noastra barcuta se inclina stanga - dreapta, ca o nebuna. Prima victima a raului de mare a fost N….normal (prietenii stiu de ce). Restul am scapat ca prin minune. Am ajuns si la prima destinatie: Capul Sounio, dupa aporximativ 5 ore de navigat…care ne-au stors. Daca ridici si cobori randa si focul de 3 ori, deja te ia somnul. Deci, capul Sounio si templul lui Poiseidon. YES, avem de vizitat…..doar ca echipajul e frant, nu ne mai arde de nimic. Degeaba ne povesteste G date istorice despre templu, noi vrem doar o baie si gata. Bun, pentru asta trebuie mai intai sa ancoram. Cat de greu poate fi? Pai sa va spun asa, am reusit din a 3-a incercare si sa nu va imaginati ca ancora se urca si se coboara asa usor. Dupa toata nebunia asta nu mai vrem decat o baie, asa ca ne vom urca in dinghy (barca micuta cu motor) si vom merge la mal. C si R, prietenii nostri, decid sa incerce ei primii dinghy, numai ca la vreo 10 metri de vas motorul se opreste. In cateva minute vantul i-a purtat la cateva sute de metri. Initial Radu a pornit inot dupa ei incercand sa le repornesca motorul. A realizat ca nu ii poate ajunge si s-a intors, desi inota cu labe, curentul ii duce ape C si R de doua ori mai repede decat putea Radu sa inoate. Deja noi ii urmaream cu binoclul si ei incepusera sa faca semne disperate catre barcile care treceau pe langa noi. Deci, dupa cele 3 incercari de ancorare acum ne chinuiam sa scoatem repede yachtul de la ancora pentru a putea porni spre ei.
Victorie, i-am salvat!!!
In cinstea victoriei ne-am cinstit cu o salata de rosii cu branza si am hotarat ca locul ala e ghinionist si am repornit la drum pentru a gasi o marina, un loc unde macar poti sta in siguranta, fara teama ca noaptea vantul te poate smulge de la ancora si sa te trimita drept in stanci.
Am ajuns in marina dupa inca o ora si jumatate de navigat. Am tras la mal, ne-am legat si…..apare un grecotei care spune nu…aici e rezervat. Vedeti voi locsorul ala mic, mic de tot, acolo trebuie sa trageti si la ancora. Bine, ok, numai ca G si C, adica cei doi oameni de incredere ai lui Radu deja coborasera si erau in marina, asa ca toate manevrele a trebuit sa le faca Radu cu doua fete, adica eu si R. Din a 2-a incercare am nimerit. Lumea ne incuraja de pe mal. A fost haios.
Am coborat lipsiti de entuziasm in port si am mancat. Atat pentriu prima zi. Suntem epuizati.

Ziua 2
Radu se trezeste la 6. Imi mai da mie jumatate de ora de rasfat in pat (care e foarte confortabil). Dar, curand simt ca barca incepe sa se clatine din ce in ce mai tare. Apare si Radu cu vestea: "trebuie sa plecam rapid, se inteteste vantul, marea se anunta de gradul 7 in jurul nostru , trebuie sa fugim spre ape mai linistite". Gata, dus ca la armata. Toata lumea la bord. Ne luam la revedere de la niste mosuleti octogenari simpatici de langa noi si plecam cu elan….elan cam de 100 de metri, moment in care ni se prinde ancora in…in mai multe, intr-un cablu, in doua linii de incorare si se rasusceste sub chila….To be continued by Radu…

Vant travers !

In sfarsit navigam ! Vant travers din SE de 12 noduri iar viteza
noastra este de 6 nd. Marea e usor imcretita iar yachtul salta
sprinten. Fetele fac plaja, intinse ca focile la soare, Dl. Gigi
incearca sa pescuiasca, Cristi se tine de bancuri, iar eu am pus pe
pilot automat si...scriu :)
Am ocolit pana la urma furtuna indreptandu-ne spre golful Argolic si
Saronic. Trebuie sa fie si pe acolo ceva minuni de explorat...

Sent from my iPhone

Prerequisites

Zi de tatonari si ajustari. Acte, semnaturi, aprovizionari, etc. De notat o foarte buna organizare si sincronizare a serviciilor. Compania detine peste 40 de yachturi si e firesc sa aiba o foarte buna infrastructura. Am avut ceva emotii la evaluare, care se face cu foarte mult tact asociat cu ceva urme de viclenie, dar e firesc avand in vedere ca permisul meu a fost emis acum 8 luni...
Dupa "inventory check", "boat check", "provisions check" precum si alte check-uri ametitoare, s-a prezentat Grecu', pardon, "The greek", capul afacerii, care a venit sa vada pe a cui mana lasa yachtul. Ne-am inteles sa nu plec pe traseul ales de mine (because of the wind and strong waves) si a plecat multumit ca m-a convins, iar eu am ramas linistit ca l-am pacalit asa usor. Site-urile de meteorologie marina parca s-au mai inmuiat cu "near gale warning", asa incat voi alege un traseu care se apropie usor de inima vijeliei, atat cat sa pot evalua conditiile de suportabilitate la bord. Yachtul e de clasa A, asta insemnand ca poate rezista furtunilor mult mai mult decat pot rezista membrii echipajului. Bineinteles ca nu voi avea ambitia sa testez asta. Moralul la bord e de la excelent in sus si e firesc sa fie asa cata vreme suntem inca legati la cheu si toata lumea e dornica de aventura. Ei da, e adevarat ca inafara de mine nimeni n-a mai navigat vreodata, dar pot eu sa le frang elanul ?

Atena

Dupa etapa pregatiri, iata-ne si inainte de marea incercare. Ne-am propus sa plecam la ora 2 am. Ca de obicei, nu am putut dormi deloc inainte de drum. Am hotarat sa nu facem Bucuresti - Atena dintr-o bucata, ci sa ne oprim in Katerini, adica la aproximativ 770 km de Bucuresti, ca sa nu ajungem total epuizati in Atena.

Peste capitolul Paralia Katerini trec repede. Pentru cei care au trecut pe aici, stiti deja: romani foarte multi, magazinele horror cu blanuri (nu stiu altii cum sunt, dar eu in momentul in care ma plimb pe malul marii si sunt 35 de grade afara, ideea de a proba sau a vedea blanuri, ma oripileaza), atmosfera de Mamaia combinata cu Costinesti. Oricum, a fost o oprire binevenita si ne-a introdus putin in atmosfera de vacanta. Din Katerini mai sunt in jur de 500 km pana in Atena, unde am ajuns astazi la pranz.

Cum nu poti sa ajungi la Atena fara sa vizitezi Acropole (sau cel putin asa ne-am gandit noi), am pornit catre celebrele vestigii ale civilizatiei grecesti la ora 14 pm. GRESIT! Indiferent ce ti-ar fi dat sa vezi la ora asta, in caldura insuportabila a Atenei, oricare minune a lumii o sa fie ca un ghimpe in talpa. Acropole era prima oprire dintr-o lista lunga. Cand am ajuns sus, cu marmura aia arzandu-ne sub talpi, sleiti de puteri si cu toate rezervele de apa terminate, nu am mai vrut sa vedem nimic. Nu ne-am dorit decat sa coboram la prima taverna si sa zacem acolo cu o sticla de bere Mithos in fata (ceea ce am si facut).

Ne-am intors la hotel si am facut o baie in mare. Vesti bune, apa e calda!
Vestile proaste sunt insa foarte proaste. Site-urile meteo pe care Radu le studiaza cu infrigurare anunta mare de gradul 5 pana la 7 in perioada in care noi navigam. Suntem atat de tensionati pentru ziua de maine, ca nu ne prieste nimic. Suntem pe post de Mioritza laie, laie bucalaie....marea nu ne mai place, vantul nu ne da pace. Pentru maine dimineata ne-am impartit pe echipe. Radu merge in port sa rezolve cu actele yachtului Sifnos, iar eu conduc echipa de shopping...normal!
Facem aprovizionarea de calatorie. Din pacate, daca marea o sa fie atat de agitata, nu cred ca mancarea ne va folosi la ceva. Asta este. Poate totusi grecii rai ne dau informatii eronate pentru a ne speria. Noi ne pastram optimismul, putin diluat, dar totusi optimism. :)

36 hours to "GO" !

...pregatiri, impachetari (unii dintre noi), mici emotii, mici indoieli, tras cu ochiul in vreun manual de navigatie - ca inainte de examen cand ai senzatia ca nu mai stii nimic si incerci disperat sa "inghiti" cateva definitii (adica eu).

Pe scurt povestea a inceput cam asa: in vara anului trecut, in timpul unei vacante in insula Corfu am descoperit o lume idilica si aparent inacesibila - yachting-ul, sau mai corect si romaneste spus: iahtingul. Evident ca a fost suficient sa "gust" din acest miraj si nu dupa multa vreme mi-am dat seama ca nu mai concep un altfel de concediu decat pe mare acompaniat de pescarusi si delfini si intr-o cat mai mare independenta - adica fara skipper sau echipaj angajat. In toamna trecuta m-am inscris la scoala de navigatie iar dupa o luna sustineam examenul de navigatie (categoria C+D). Apoi a venit iarna, timp in care n-am avut altceva mai bun de facut (la gura sobei) decat sa citesc si sa-mi imaginez traseul din vara urmatoare. In decembrie am trimis o cerere unei companii grecesti de yacht charter si am reusit sa rezerv un foarte nou si elegant Oceanis 40.
Primavara a sosit, insa a fost destul de ocupata, astfel incat n-am reusit sa ies pe Marea Neagra decat de trei ori, dar din fericire chiar in timpul Regattei Regina Maria. Evident instructorul meu a clatinat dojenitor din cap cand i-am spus ce am de gand: doua saptamani din Atena pana in Santorini si retur, cu familia, pe un iaht fara skipper angajat.
Am trecut peste asta si am trecut si peste remarcile cunoscutilor care au considerat incursiunea mea drept o nebunie. Lipsa unei traditii in domeniul navigatiei in tara noastra ii face pe multi sa considere iahtingul drept o nebunie, desi in realitate e mult mai periculos cu masina pe autostrada decat un traseu cu iahtul intre doua insule (sau mai multe). In plus, presa din romania si reporterii de doi bani in goana dupa senzational au plasat in mod total eronat acest sport in sfera elitista.

Regatta Regina Maria