Am plecat cu o emotie greu de descris in cuvinte. Am pornit motorul si cand am inceput sa parasim usor, usor liniile docurilor, am simtit ca toata lumea e a noastra. Batea un vant placut si linisitit. Am deschis velele (desigur, cu peripetii, erau foldate gresit si se tot prindeau in parame). Am facut prima volta. Oauuuuuu! Este genial. Deja imi imaginam ca pot petrece o viata intreaga pe barca…..asta pana cand vantul s-a intetit brusc intre doua insule, a inceput sa-si schimbe haotic viteza si biata noastra barcuta se inclina stanga - dreapta, ca o nebuna. Prima victima a raului de mare a fost N….normal (prietenii stiu de ce). Restul am scapat ca prin minune. Am ajuns si la prima destinatie: Capul Sounio, dupa aporximativ 5 ore de navigat…care ne-au stors. Daca ridici si cobori randa si focul de 3 ori, deja te ia somnul. Deci, capul Sounio si templul lui Poiseidon. YES, avem de vizitat…..doar ca echipajul e frant, nu ne mai arde de nimic. Degeaba ne povesteste G date istorice despre templu, noi vrem doar o baie si gata. Bun, pentru asta trebuie mai intai sa ancoram. Cat de greu poate fi? Pai sa va spun asa, am reusit din a 3-a incercare si sa nu va imaginati ca ancora se urca si se coboara asa usor. Dupa toata nebunia asta nu mai vrem decat o baie, asa ca ne vom urca in dinghy (barca micuta cu motor) si vom merge la mal. C si R, prietenii nostri, decid sa incerce ei primii dinghy, numai ca la vreo 10 metri de vas motorul se opreste. In cateva minute vantul i-a purtat la cateva sute de metri. Initial Radu a pornit inot dupa ei incercand sa le repornesca motorul. A realizat ca nu ii poate ajunge si s-a intors, desi inota cu labe, curentul ii duce ape C si R de doua ori mai repede decat putea Radu sa inoate. Deja noi ii urmaream cu binoclul si ei incepusera sa faca semne disperate catre barcile care treceau pe langa noi. Deci, dupa cele 3 incercari de ancorare acum ne chinuiam sa scoatem repede yachtul de la ancora pentru a putea porni spre ei.
Victorie, i-am salvat!!!
In cinstea victoriei ne-am cinstit cu o salata de rosii cu branza si am hotarat ca locul ala e ghinionist si am repornit la drum pentru a gasi o marina, un loc unde macar poti sta in siguranta, fara teama ca noaptea vantul te poate smulge de la ancora si sa te trimita drept in stanci.
Am ajuns in marina dupa inca o ora si jumatate de navigat. Am tras la mal, ne-am legat si…..apare un grecotei care spune nu…aici e rezervat. Vedeti voi locsorul ala mic, mic de tot, acolo trebuie sa trageti si la ancora. Bine, ok, numai ca G si C, adica cei doi oameni de incredere ai lui Radu deja coborasera si erau in marina, asa ca toate manevrele a trebuit sa le faca Radu cu doua fete, adica eu si R. Din a 2-a incercare am nimerit. Lumea ne incuraja de pe mal. A fost haios.
Am coborat lipsiti de entuziasm in port si am mancat. Atat pentriu prima zi. Suntem epuizati.
Ziua 2
Radu se trezeste la 6. Imi mai da mie jumatate de ora de rasfat in pat (care e foarte confortabil). Dar, curand simt ca barca incepe sa se clatine din ce in ce mai tare. Apare si Radu cu vestea: "trebuie sa plecam rapid, se inteteste vantul, marea se anunta de gradul 7 in jurul nostru , trebuie sa fugim spre ape mai linistite". Gata, dus ca la armata. Toata lumea la bord. Ne luam la revedere de la niste mosuleti octogenari simpatici de langa noi si plecam cu elan….elan cam de 100 de metri, moment in care ni se prinde ancora in…in mai multe, intr-un cablu, in doua linii de incorare si se rasusceste sub chila….To be continued by Radu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu