Spetses & Hidra

20 iunie

Am pornit spre Spetses, un oras despre care ni se tot spune inca de la inceput ca trebuie sa ajungem si ca este tare frumos. Prima impresie este insa covarsitoare. Am ajuns acolo, am gasit o marina haotica, inca in constructie, eu am reusit, tragand parama pentru amarare sa-mi prind glezna intr-o crapatura mare din cimentul docului si iata, ca dupa toate degetele sucite, gleznele intoarse si multiplele vanatai ale tuturor de pe vas, am reusit si eu sa-mi creez propriul meu semn “de buna purtare”, o rana de toata frumusetea. Nu-i grav, am farmacia la mine: dezinfectat, tratat, rezolvat. Apoi, odata terminata operatiunea de ancorare si rana mea ingrijita, am realizat ca la valuri se aude un sunet in chila vasului, semn ca probabil exista o piatra sub noi care poate lovi chila la un vant mai puternic. Ok, strange paramele, scoate ancora….gasim un loc in alta parte. Cand ajungem la mal si paramele sunt aruncate, apare o grecoaica si tipa la noi ca acolo nu se poate, ca este loc doar pentru alimentarea cu apa si motorina. OK, am considerat ca e un semn, brusc orasul ni s-a parut nesuferit si neprimitor, asa ca, dupa o scurta sedinta cu echipajul, am luat hotararea de a ne intoarce in Hidra, unde ne-a placut cel mai mult. Oricum, este clar ca omul sfinteste locul. Facand acum o mica analiza obeserv ca in mod deloc intamplator noua ne-au placut cel mai mult in locurile in care o figura zambitoare de pescar batran sau diversi alti calatori pe mari ne-au intampinat la mal, ajutandu-ne generosi sa ancoram. De cele mai multe ori acestia pleaca inainte de a apuca sa le multumesti. Oricum, niciodata acesti oameni nu sunt greci. Grecii sunt cei care tipa la tine, te jignesc, iti spun ca tocmai i-ai deranjat de la masa cand ai aparut tu la mal….si alte “dragalasenii” de tipul asta.
Lasand la o parte aceste consideratii generale, mi-am propus si sa va povestesc despre ceea ce credeam eu ca a fost momentul cel mai tensionat al excursiei noastre, cel in care am prins parama unei alte ancore in elicea de la motor, ramanand fara nici o posibilitate de a mai redresa vasul. Cum insa pe mare exista atat spirite rele cat si bune, a aparut din neant un om care a reusit sa tina cu forta motorului de pe dinghy, micuta barca gonflabila, yachtul nostru departe de ape putin adanci si cu pericol de esuare. La inceput nici nu intelegeam ce face, eram mai preocupata sa ma uit la Radu, care se scufunda sub burta vasului, incercand sa dezlege parama buclucasa.
Of, dar intre timp nu mai vreau sa va povestesc asta, pentru ca va spuneam in alta postare ca pe mare uiti foarte repede. Orice eveniment aparent esential este inlocuit imediat de unul de intensitate si mai mare….bune sau rele.
Deci, dragii nostrii C si R, dupa ce v-am condus astazi la feribot….pentru ca tocmai am ramas in patru, prietenii nostri plecand azi, cand ne-am intors la barca am gasit dezastrul. Nu exagerez. Cineva s-a incurcat in ancora noastra, a smuls-o si a plecat. Nava a esuat, nu in stanci, ci s-a afundat in nisip. Pentru prima oara nu fusese nimeni pe vas, ancorasem de peste 24 de ore, ancorarea rezistase excelent pe timp de noapte, cand marea a fost destul de agitata. Ne-am gandit ca fixarea navei era testata, mai ales ca marea era ca o balta, nici un val si fara pic de vant.
O alta lectie am primit insa de la mare. Nu poti fi niciodata suficient de precaut.
Am sarit cu totii in apa si am inceput sa impingem. Am chemat apoi un Sea Taxi, o mica barcuta cu motor care face transport de persoane la cerere. Noi ne-am suit pe prova vasului si am inclinat-o in fata, iar el ne-a tras din nisip.
Ma credeti ca nu m-am speriat? Asa ceva in prima zi m-ar fi ingrozit.
NU incerc sa va spun cat de curajoasa sunt eu, ci doar ca marea este un profesor foarte bun. Te invata pas cu pas ce sa faci, te cearta cand esti neascultator, te pedepseste cand gresesti, apoi te reasplateste imediat cu un apus superb de soare, sau cu alta minune de-a sa. Iesirile pe mare sunt ca si armata, lucrurile frumoase sunt mai frumoase decat oriunde, lucrurile rele sunt mai rele ca orice, prieteniile sunt mai durabile decat in oricare alt loc. Pe mare nu poti sa-l ignori pe cel de langa tine, nu ai nici suficient spatiu, nici timpul necesar.
Vreau sa le multumesc celor doi temerari care ne-au fost colegi de echipaj pana astazi. Pe ei ii declar parteneri de incredere pentru orice alta intreprindere. Cand omul de langa tine sare in apa cu piciorul proaspat scrantit pentru binele tuturor, cand tii de parama strans, chiar daca miscarea vasului sapa urma adanci in palmele tale…atunci inseamna ca pe oamenii aceia te poti baza oricand. Prieteniile la bere se fac si se defac usor…cu prieteniile de pe mare este altceva.

21 iunie
One fine day

Astazi marea a fost ingaduitoare cu noi. Vant linistit fara valuri. Am petrecut noaptea la “Mandraki, un golf superb pentru snorkeling, aflat langa portul Hidra. Dupa experienta putin traumatizanta din ziua anterioara s-au facut carturi, R si G au pazit barca pe timp de noapte, cu randul. Ne-a speriat atat de tare esuarea din senin a vasului nostru, incat nu mai vrem sa riscam. Am ridicat ancora si am navigat fara evenimente majore spre Porto Kheli, un golf superb cu marina, unde am si gasit loc. Pe drum am dat de niste diguri antice subacvatice, prost semnalizate, dar din fericire le-am obeservat la timp. Am facut o ancorare perfecta intr-un loc foarte stramt. Sunt foarte mandra de Radu, care a facut niste progrese senzationale…. si de noi toti. Am mancat pe vas si asteptam ora 18 pentru a iesi la plimbare, e ora la care caldura mai scade din intensitate si magazinele grecesti se deschid.
Hm, vedeti? Cand totul e perfect nu prea am ce sa va povestesc. Mi-e dor de voi de toti, mai ales de Podo….pe care Oao si Iaiu il pupa mult si lung si lipicios. NA!